AlunuWebs nu raspunde pentru criticile si acuzatiile adresate persoanelor publice sau institutiilor locale. Scopul acestei platforme este de a crea si dezvolta o comunitate online.

17 octombrie 2009

Conflict intre doua familii de romi cu raniti

Aseară, în jurul orei 22.30, poliţiştii de la Postul de Poliţie Laloşu au fost sesizaţi de către Marcel I., din comuna Laloşu, cu privire la faptul că la ora 22.15, fiica sa, Camelia C., de 20 ani, a fost răpită de mai mulţi bărbaţi de etnie rromă, recunoscând pe doi dintre aceştia ca fiind Denis M. şi Ionuţ Ş., din comuna Alunu, care au pătruns în locuinţa sa, au luând-o cu forţa pe fiica acestuia, au urcând-o într-un autoturism înmatriculat în Lituania, după care s-au îndreptat în direcţia oraşului Bălceşti.
În jurul orei 23.30, Marcel I., împreună cu alte cinci persoane  de etnie rromă, din comuna Laloşu, s-au deplasat în comuna Alunu, la domiciliul lui Denis M., prietenul fetei, presupusul răpitor, unde, fără drept, au pătruns în locuinţa acestuia.
Între cele două familii s-a iscat un conflict, Ilie S., de 43 ani, din comuna Laloşu, fiind agresat.
A fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Rm. Vâlcea, stabilindu-i-se diagnosticul: „traumatism cranio-facial acut închis, contuzie hemitorace stâng, contuzie antebraţ stâng”, nefiind necesară spitalizarea acestuia.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei şi încadrare juridică a acesteia, de asemenea se continuă cercetările pentru identificarea persoanei dispărute şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor.

Articol preluat de pe Mesagerul de Valcea

Strand si baza sportiva la Alunu

Comuna Alunu, aflată într-o zonă defavorizată a fost sprijinită constant de conducerea Consiliului Judeţean şi de parlamentarii social democraţi ai Colegiului Bălceşti, deşi este condusă de un primar liberal, Vasile Pîrvu Boiangiu. În prezent localitatea are trei programe în derulare, ele aflându-se în faza de organizare a licitaţiilor. Dacă lucrurile vor merge bine şi proiectele vor primi finanţare atunci în viitorul apropiat Alunu se va schimba radical în bine. Pe ordonanţa 7 urmează a fi construită o bază sportivă extrem de necesară pentru tineretul din zonă. Majoriotatea comunei este prinsă într-un program de realizarea canalizării, urmează a fi construit şi un ştrand aşa cum s-a făcut acum 2 ani în comuna Roeşti, precum şi un parc şi un Centru social pe măsura 3.2.2. Edilul comunei spune că mulţumeşte celor care l-au ajutat şi care încearcă să îl ajute şi este optimist sperând că în ciuda dificultăţilor economice şi a crizei politice şi financiare se vor găsi soluţii şi oameni care să poată schimba în bine viaţa celor din Alunu.

27 septembrie 2009

Primaria Alunu, la un pas de colaps financiar

In momentul de fata, din cauza alocarilor de fonduri insuficiente, foarte multe consilii locale se afla in imposibilitate de a-si onora obligatiile de plata, inclusiv in ceea ce priveste plata salariilor si a utilitatilor. In aceasta situatie se afla si comuna Alunu, ai carei 4654 de locuitori depind in foarte mare masura de sumele venite de la Guvern sub forma de ajutoare sociale, bani pentru onorarea obligatiilor salariale, precum si fonduri pentru reabilitarea unitatilor de invatamant.

24 septembrie 2009

Sedinta de probleme... cu presedintele consiliului judetean Ion Cîlea

Peste 350 de persoane s-au strâns vineri după amiaza la audienţele ţinute în localitatea Berbeşti de către preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. Locuitorii din Berbeşti, Alunu, Mateeşti şi Grădiştea au venit cu mic, cu mare să îşi spună păsurile preşedintelui Cîlea. Alături de echipa sa din cadrul CJ Vâlcea, Ion Cîlea a avut răbdarea necesară să asculte mai mult de 60 de persoane, fiecare cu problemele lui. Aşa a aflat şi domnia sa faptul că există foarte mulţi pensionari necăjiţi în Berbeşti, că la Mateeşti nu s-au acordat toate despăgubirile oamenilor cărora le-au fost dărâmate casele de halda de steril, că probleme de fond funciar în aceste localităţi sunt cu duiumul sau că localitatea Alunu are o reţea de drumuri comunale şi săteşti de 70 de kilometri, etc.

23 septembrie 2009

Bani pentru expropriatii din bazinul carbonifer Berbesti-Alunu

Societatea Miniera a Lignitului Oltenia le ofera proprietarilor de terenuri din comuna Alunu 3,70 de lei pe metrul patrat de teren, a declarat, ieri, pentru AGERPRES, primarul localitatii, Vasile Parvu. 'Zona a fost declarata de utilitate publica de interes national, pentru ca avem importante zacaminte de carbune. Discutiile evolueaza fara mari nemultumiri, pentru ca localnicii inteleg importanta locurilor de munca pe care extinderea bazinului carbonifer le creeaza', a afirmat primarul din

14 septembrie 2009

Minerul – Olteţul, doar o amintire a vremurilor bune

Sâmbătă, pe terenul din Berbeşti, a avut loc partida dintre echipa locală, Minerul şi Olteţul Alunu, o dispută care, în urmă nu cu mult timp, aduna pe stadioane sute de „ortaci” dornici să vadă unul dintre cele mai încrâncenate schimburi de replici din campionat. Duelul n-a mai păstrat nimic din lupta dârză de odinioară, reeditarea derbiului local fiind doar formală, fără splendoarea caracteristică. După ani de zile de prezenţă în Liga a IV-a, Minerul a reuşit să-şi confirme (cum era şi normal!) statutul de „Number One” în sud-vestul judeţului, spulberând-o cu 6-0 pe vechea inamică din Alunu.

Experienţa şi jocul de echipă bine conturate şi-au spus cuvântul în cazul fotbaliştilor antrenaţi de Vasile Ilinca, aceştia defilând pe durata celor 90 de minute de joc. Chiar şi cu un jucător în minus (după eliminarea portarului Andronache, din minutul 7), berbeştenii au rămas extrem de periculoşi şi imposibil de anihilat. De altfel, nici tribunele nu au mai fost pline ca în vremurile bune, când eclipsau jocul din teren prin vorbe acide aruncate de galeriile celor două echipe. „Nu am avut nicio şansă. Sperăm ca, treptat, să ne recăpătăm reputaţia şi să ne luptăm de la egal la egal cu cei din Berbeşti. Pentru moment, a trebuit să ne declarăm învinşi. Se cunoaşte experienţa adversarilor”, ne-a spus la final delegatul Olteţului, Nicolae Birăruţ. (L.C.)

preluat de pe Arena Valceana, articol scris de Lucian Corneci

25 august 2009

Alunu - comuna cu cei mai multi someri din judetul Valcea


Reprezentanţii AJOFM Vâlcea susţin că programele de reconversie profesională sunt o alternativă viabilă la starea de recesiune prin care trece ţara noastră. Însă foarte mulţi şomeri refuză cursurile gratuite oferite de instituţie încăpăţânându-se aiurea să-şi găsească loc de muncă strict pe calificarea pe care o au deja. “Locuri de muncă pe piaţa de muncă vâlceană există. Numai că există şomeri care refuză să se reprofileze. Le punem la dispoziţie diverse cursuri de calificare profesională, în diferite domenii. Unii oameni se încăpăţânează să-şi caute în continuare loc de muncă pentru meseria în care au deja o calificare. Deşi cursurile pentru şomeri sunt gratuite, foarte mulţi refuză până şi ideea, dar să mai încerce. Şomerii ar trebui să fie conştienţi că nu pot găsi numai posturi de directori sau care necesită o muncă de birou, mai ales în perioada asta. Fiecare este dator să încerce.”, a mai spus Cristiana Barbu. În plus
există oameni care se prezintă doar cu buletinul la sediul AJOFM, fără a avea asupra lor şi un CV. “CV-ul este un factor important atunci când cineva îşi caută loc de muncă. Este oglinda activităţii tale din ultimii ani. Normal ar fi ca toţi cei care sunt în căutarea unui loc de muncă să-şi facă un asemenea CV cu care să se prezinte atât la noi, cât şi la agenţii economici la care aplică pentru un loc de muncă”, a mai spus Barbu. Numai în luna iulie a acestui an în judeţul Vâlcea numărul şomerilor a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 5000 de persoane. La ora actuală există 12062 şomeri, dintre care 7811 indemnizaţi, rata
şomajului ajungând la 6,8%. Cei mai mulţi şomeri se înregistrează în Râmnicu Vâlcea-2897, Drăgăşani-485, Horezu-453 şi Băbeni-301. În mediul rural, comuna cu cei mai mulţi şomeri în luna iulie a acestui an este localitatea Alunu cu 252 persoane, urmată de Vaideeni cu 261 şi Frânceşti cu 203 şomeri.

25 iulie 2009

Universitatea „Spiru Haret“ este cu multe în afara legii


Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu:

Universitatea „Spiru Haret“ este cu multe în afara legii


• Raportul final în acest caz, cel mai probabil miercuri

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat sâmbătă, 25 iulie, după şedinţa BPN a PSD, că Raportul în cazul Universităţii „Spiru Haret“ va fi finalizat la jumătatea săptămânii viitoare, probabil miercuri, decizia în acest caz urmând să o prezinte în Guvern, informează Mediafax.

„Raportul va fi gata pe la jumătatea săptămânii. Dacă mai apare nevoia de a avea şi alte informaţii, sigur că o să ne mai ducem şi o să luăm. Când îl finalizăm, îl comunicăm“, a spus Andronescu, care a arătat că Universitatea „Spiru Haret“ este „cu multe în afara legii“. Andronescu a arătat, totodată, că va prezenta decizia în Guvern, după care aceasta va fi publicată.

Diplomele ebsolvenţilor rămân deocamdată valabile

„Diplomele absolvenţilor de la Universitatea "Spiru Haret" rămân valabile şi sunt valide pentru toate formelele de învăţământ aprobate prin lege, până la clarificarea totală a situaţiei, urmând ca, printr-un act normativ, să fie reglementată situaţia individuală a absolvenţilor care necesită revalidarea diplomelor“, a declarat, marţea trecută, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în cadrul unei conferinţe de presă cu privire la scandalul diplomelor de la „Spiru Haret“.

Declaraţiile ministrului Ecaterina Andronescu:
• Vreau să adresez un mesaj celor care de bună credinţă s-au inscris şi au absolvit la Universitatea "Spiru Haret": diplomele lor râmân valabile, sunt valabile pentru toate programele şi toate formele de învăţământ în care ele au fost aprobate prin lege.
• Toate diplomele obţinute sunt valide, urmând ca după clarificarea situaţiei, printr-un act normativ, să fie reglementată situaţia individuală pentru cei care necesită revalidarea diplomei.
• Controlul continuă, dar se desfăşoară cu greutate deoarece Universitatea nu colaborează.
• Echipa de control nu a avut încă acces la toate documentele şcolare necesare obţinerii clarificărilor în acest caz. Nu am putut separa formele de studii legale, de cele nelegale, deoarece toţi studenţii înscrişi la diferite centre şi forme de învăţământ sunt cuprinşi în aceeaşi bază de date.
• Consider că responsabilitatea publică în această situaţie revine în totalitate Universităţii "Spiru Haret".
• La finalizarea controlului, vom produce un document prin care vom propune măsuri concrete privind intrarea în legalitate a Universităţii "Spiru Haret".
• Numărul diplomelor solicitate a evoluat în fiecare an. În 2008 s-au eliberat 50 000 de diplome, iar anul acesta s-a cerut eliberarea a 56.000 de diplome.
• Atrag încă o dată atenţia Universtităţii "Spiru Haret" să intre în legalitate.
Universitatea „Spiru Haret“: Ecaterina Andronescu îşi spală imaginea pe seama noastră. Facultăţile de stat private percep taxe ilegale
Conducerea Universităţii „Spiru Haret“ acuză facultăţile „de stat private, neconstituţionale şi ilegale“ că „încasează sume uriaşe din taxe ilegale“, fonduri care nu sunt virate la bugetul de stat şi care pot deveni surse de corupţie. Universitatea a decis să sesizeze comisiile pentru cercetarea abuzurilor ale Camerei Deputatilor şi Senatului, cu privire la acţiunile ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. „Având în vedere prejudiciile care se aduc zecilor de mii de absolvenţi nedreptăţiţi de deciziile abuzive şi nelegale ale Ministerului Educaţiei Cercetării şi Inovării, solicităm acestei Comisii să se întrunească în regim de urgenţă pentru analizarea acestei situatii“, se arata într-un comunicat al Universităţii.

Biroul Executiv al Senatului universităţii susţine că actualul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, alături de predecesorii săi, încearcă „să-şi spele imaginea pe seama noastră“, iar Spiru Haret „decontează gafele şi lipsa de coerenţă“ a politicilor din domeniul educaţiei.

Sursa: www.hotnews.ro

16 iulie 2009

Primariile valcene in pragul falimentului



Criza financiară ce a cuprins România a dus primăriile în pragul falimentului. Trezoreria statului este în acest moment goală, iar primăriile şi administraţiile locale sunt pur şi simplu în colaps.
Cele mai afectate de criza financiară par a fi primăriile conduse de edilii liberali. Printre acestea putem enumera primăriile din Racoviţa, Pietrari, Runcu, Pesceana, Măciuca şi Alunu. Primarii acestor localităţi s-au plâns încă de acum câteva luni că au epuizat fondurile de salarii şi dacă nu vor primi ajutor, în cel mai scurt timp, vor fi nevoiţi să pună lacăt pe uşa primăriei. Situaţia este critică, iar salariaţii acestora au început să intre în panică.

25 iunie 2009

Site-ul de sport laudat de Arena Valceana

In data de 23.06.2009, Arena Valceana a publicat un articol legat de site-ul de sport al Comunei Alunu - http://alunusport.blogspot.com.




2 aprilie 2009

Politia scoate la concurs 10 locuri de ajutor pentru sefii de post din judet


Inspectoratul de Politie Judetean Vâlcea scoate la concurs, prin recrutare din sursa externa si personal contractual al MAI, 10 functii de agent de politie - ajutor sef de post pentru Alunu, Boisoara, Fârtatesti, Ghioroiu, Lalosu, Ladesti, Maciuca, Madulari, Perisani si Zatreni.
Dosarele de candidat se vor depune la Serviciul Management Resurse Umane pâna la data de 10 aprilie 2009, iar fisele medicale vor fi depuse pâna la 20 aprilie 2009. Concursul se va desfasura in perioada 27 aprilie - 15 mai 2009 la sediul IPJ Vâlcea si va consta in sustinerea, in ordine, a urmatoarelor probe: evaluarea performantei fizice; test scris pentru verificarea cunostintelor necesare indeplinirii atributiilor postului; interviu structurat pe subiecte profesionale.
Tematica si bibliografia de concurs vor fi intocmite de specialisti ai Inspectoratului General al Politiei Române si vor fi transmise candidatilor in timp util. Pentru a putea fi declarat admis, candidatul trebuie sa obtina la fiecare proba de concurs minim nota 7.00, iar la evaluarea performantei fizice sa indeplineasca baremele stabilite in normele metodologice. Este declarat admis la concurs candidatul care a promovat toate probele concursului si a obtinut nota finala cea mai mare. In situatia in care mai multi candidati au aceeasi nota finala, este declarat admis la concurs candidatul care are cea mai mare nota la proba scrisa. In cazul in care se constata egalitate, departajarea se va realiza, in ordine, in functie de urmatoarele criterii: nota obtinuta la interviu; nota obtinuta la evaluarea performantei fizice; media obtinuta la examenul de bacalaureat.
Eventualele contestatii cu privire la rezultatul probelor de concurs se depun in termen de 24 de ore de la afisare. Candidatii pot contesta numai notele la propriile lucrari. Probele „interviu structurat pe subiecte profesionale” si „evaluarea performantei fizice” nu se contesta. Repartizarea pe functiile scoase la concurs se efectueaza in ordinea descrescatoare a notei finale, in functie de optiunea candidatilor declarati admisi. Informatii suplimentare legate de conditiile ce trebuie indeplinite, actele pentru dosar, dar si altele pot fi obtinute la numerele de telefon: 0250/703112 sau 0250/703113.

20 martie 2009

„Identitate si egalitate de sanse pentru comunitatile de rromi”, la final


Consiliul Local Horezu impreuna cu Consiliul Judetean Vâlcea, Institutia Prefectului si Consiliile Locale ale orasului Babeni si comunelor Alunu, Costesti, Frâncesti, Otesani, Popesti, Sirineasa si Vaideeni, Serviciul Public Comunitar Judetean de Evidenta a Persoanelor Vâlcea si Asociatia Valeanu au implementat proiectul PHARE 2005/017-553.01.01. 44 cu titlul „Identitate si egalitate de sanse pentru comunitatile de rromi din judetul Vâlcea”.
Astazi, au loc lucrarile conferintei finale de presa a proiectului sus-mentionat, la Horezu, in Salonul de Cristal de la „Casa Marcea”. Evenimentul va prilejui o intâlnire cu membrii echipei de implementare care vor prezenta o expunere larga a rezultatelor preconizate si a celor realizate in cadrul proiectului.
Sursa: Monitorul de Valcea

17 martie 2009

Samoil Vîlcu sprijină exploatările miniere

Deputatul PD-L Samoil Vîlcu a participat pe 14 martie la Rânca, la o masă rotundă, eveniment organizat de Federaţia Naţionala Mine Energie, la care au fost invitaţi să participe parlamentari din Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei. Discuţiile s-au axat pe problemele din minerit şi energie. “La Rânca, directorii de la CET Govora, Complexurile Energetice Craiova, Rovinari, Turceni, SNLO si RAAN Drobeta-Turnu-Severin, au prezentat situaţiile şi problemele cu care se confruntă, în prezent, instituţiile pe care le conduc. În plus, s-a discutat şi despre posibilitatea privind constituirea Companiei Naţionale de Energie şi Lignit Oltenia, cu sediul la Târgu-Jiu. De fapt, reprezentanţii societăţilor prezente la Rânca au cerut sprijin parlamentar pentru modificarea Legii 106/2008, în sensul declarării lucrărilor miniere pentru exploatarea lignitului de interes naţional. Declararea lignitului ca materie primă energetică de interes naţional, definirea prin act oficial al domeniului de proprietate al SNLO Oltenia şi modificări legislative pentru protecţia socială a persoanelor disponibilizate, care au lucrat în domeniu au fost solicitări venite din partea directorilor prezenţi la această întâlnire.La fel de importantă este şi modificarea Codului Silvic, măsură care să vină în sprijinul exploatărilor miniere”, a declarat Samoil Vîlcu, deputat PD-L Colegiul nr.2 Rm. Vâlcea Sud.

Sursa: Radicalul de Valcea

19 ianuarie 2009

Amendat pentru transport ilegal de lemne

În urmă cu câteva zile, poliţiştii din Bălceşti au identificat, în trafic, un bărbat care transporta lemn fără a avea documente de provenienţă. Nicolae Căldăraru, de 41 ani, din comuna Alunu, transporta cu un VW Caravel, 2 metri steri material lemnos, de esenţă stejar, când a fost oprit pentru control. Pentru că nu avea acte care să ateste provenienţa lemnului, poliţiştii i-au confiscat marfa pe care au predat-o apoi Ocolului Silvic Bălceşti. Bărbatul s-a ales cu amendă în valoare de 1.000 lei.
Sursa: Vocea Valcii

About Me

Fotografia mea
AlunuWebs
http://alunu.webs.com
Vizualizați profilul meu complet