AlunuWebs nu raspunde pentru criticile si acuzatiile adresate persoanelor publice sau institutiilor locale. Scopul acestei platforme este de a crea si dezvolta o comunitate online.

17 februarie 2010

40 de primării vâlcene vor să angajeze şomeri

Primarii din judeţul Vâlcea au făcut coadă la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru a angaja şomeri. După ce s-au ales cu bugete mai mici cu până la 20 % faţă de anul trecut, primarii nu îşi pot permite plata forţei de muncă pentru realizarea unor lucrări publice decât prin Agenţie.
La începutul lui 2010, aproape jumătate din primăriile vâlcene au solicitat sprijinul AJOFM pentru a angaja şomeri, pentru lucrări în folosul comunităţilor locale. Cei 40 de aleşi locali care au apelat la AJOFM vor să angajeze fiecare între 5 şi 30 de persoane. Din calculele făcute de conducerea AJOFM, rezultă că primarii ar trebui să angajeze în total, pe perioadă determinată, 740 de oameni. Persoanele angajate vor primi salariul minim pe economie. Astfel, Agenţia de Şomaj va plăti 500 de lei pentru fiecare angajat, diferenţa de 100 de lei fiind suportată din bugetul consiliilor locale. Deocamdată, primăriile sunt pe lista de aşteptare, iar semnarea convenţiilor cu AJOFM bate pasul pe loc pentru că instituţia nu a primit bugetul pe 2010. Printre cei care solicită forţă de muncă, se numără primarii din Dăeşti, Călimăneşti, Vlădeşti, Şirineasa, Horezu, Galicea şi Alunu.

Sursa: Arena Valceana

10 februarie 2010

Masini furate in Italia - gasite in Valcea

Un excavator şi un BMW au fost găsite în judeţul nostru de către poliţiştii Serviciului  Investigaţii Criminale Vâlcea
Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Vâlcea au identificat marţi 16 februarie în incinta Exploatării Miniere Alunu un utilaj tip excavator marca FIAT. În urma verificărilor s-a stabilit că acest utilaj figurează ca fiind sustras din Italia în cursul anului 2007. Utilajul, care aparţine unei societăţi din judeţul Gorj, a fost lăsat în custodia reprezentanţilor acesteia până la clarificarea situaţiei juridice.
În aceeaşi zi, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Vâlcea au identificat în municipiul Râmnicu Vâlcea un autoturism BMW înmatriculat provizoriu în judeţul Argeş. Din primele verificări a rezultat că acest autoturism figurează sustras din Italia la data de 11 februarie.
Maşina a fost lăsată în custodia lui  Marius Ciuguianu, de 38 ani, din Curtea de Argeş, judeţul Argeş, până la clarificarea situaţiei juridice.
Cercetările continuă în ambele cazuri.

Sursa: Mesagerul de Valcea

Primarii, nemulţumiţi de împărţirea făcută de Finanţe


Cele 89 de primării din judeţul Vâlcea au şi în acest an buget de austeritate. Multe dintre consiliile locale vor primi cu până la 20 % mai puţini bani decât în 2009. Criza economică, financiară şi politică îşi va face resimţite efectele şi în 2010. Direcţia Generală a Finanţelor a făcut deja calculele şi a anunţat că va repartiza în total 400 de miliarde de lei vechi. Aleşii locali au la dispoziţie 45 de zile pentru a-şi fundamenta bugetele pentru 2010. Cum banii sunt însă prea puţini, mulţi se gândesc ce să facă mai întâi cu ei. Câteva primări vor primi pentru echilibrarea bugetelor locale sub un miliard de lei vechi, adică o sumă atât de mică încât nu-şi vor permite să plătească nici măcar iluminatul public. În această situaţie se află Băile Govora, Drăgăşani, Horezu, Berbeşti, Alunu, Voineasa, dar şi alte localităţi.

About Me

Fotografia mea
AlunuWebs
http://alunu.webs.com
Vizualizați profilul meu complet