Urmasul lui Brancusi traieste la Alunu

Gheorghe Pietrăroiu are în casă un mic muzeu care i-a impresionat pe străinii care i-au călcat pragul

Pentru meşterul Gheorghe Pietrăroiu din Comuna Alunu orice buturugă de lemn găsită pe drum sau pe marginea Râului Olteţ este un viitor obiect ornamental. Duce bucata de lemn acasă, o tratează, o şlefuieşte, o lăcuieşte şi apoi o expune. Şi-a transformat locuinţa într-un mic muzeu şi îi ştie istoria fiecărui obiect. „Lemnul asta era vai de el, era ud, era pe marginea Olteţului. L-am luat, era păcat să putrezească. M-am dus în atelier şi i-am dat o formă. Eu zic că arată bine acum, este un ornament de care sunt mândru. Capul acesta de cerb este unul dintre primele lucruri pe care l-am făcut. Eram copil când l-am lucrat dar şi acum îl am expus în casă. Sunt mândrul de el ”, îşi începe povestirea Nea Gheorghe.

Moştenire de la tată

Meşterul din Alunu are 55 de ani şi şi-a moştenit la talent tatăl: „Părintele meu era meşter mare. Gândiţi-vă că nu avea sculele care se găsesc acum dar făcea din lemn orice vă puteţi imagina. Toţi oamenii veneau la el. Eu stăteam, mă uitam şi îmi plăcea. Uşor, uşor, m-a pus şi pe mine să fac una, alta, şi a văzut că mă pricep. A strâns bani şi m-a trimis la Bucureşti să învăţ meserie. Am făcut timp de trei ani Şcoala Populară de Artă şi am învăţat foarte multe acolo. Nu am stat de plimbări, de golănii, am învăţat, mi-am petrecut multe ore în atelier. Apoi m-am angajat în Capitală, am lucrat la diverse ateliere şi în Râmnicu Vâlcea apoi am venit acasă la Alunu şi mi-am deschis atelierul meu. Acum pot spune că fac orice din lemn. Clientul vine, îmi spune de ce are nevoie şi eu execut. Nu am cine ştie ce scule moderne deşi îmi doresc dar din ceea ce am mă descurc. Fac mobilă, fac rame, fac uşi, fac şi cruci, nu cred că e ceva să nu ştiu să fac. Am făcut şi troiţele de prin zonă de pe aici. Şi la Alimpeşti în Gorj sunt troiţe făcute de mine. Îmi petrec toată ziulica în atelier, mai ales vara când e cald. Nu am făcut avere, nu m-am îmbogăţit, oamenii nu au bani. Oricum, sunt mulţumit, mi-am putut susţine familia şi, în plus, prin casă eu am făcut tot”.

A lucrat în Germania şi Israel

Gheorghe Pietrăroiu a lucrat ani buni şi în străinătate şi acum îi pare rău că nu s-a stabilit într-o altă ţară: „Domnule eu de la 15 ani lucrez efectiv, nu mi-a fost frică de muncă. În 1993 am plecat pentru prima dată în străinătate, în Germania. Am ajuns la Munchen, tot în lemn am lucrat. Restauram mobilă, făceam scări interioare, făceam diverse obiecte ornamentale, orice era nevoie făceam. Am rămas impresionat de ceea ce am văzut pe acolo, vă daţi seama că aveau ce nu aveam noi. Am fost şi în Israel, şi acolo mi-a plăcut. Problema era că la fiecare trei luni trebuia să mă întorc în ţară, să-mi fac altă viză şi nu m-am ales cu mulţi bani, dădeam destui pe drum. Normal că m-a bătut gândul să rămân în Germania, m-am gândit de multe ori să fac acest gest. De fiecare dată m-am întors la familie, la vecini, la prieteni. Acum îmi pare rău, probabil că dacă rămâneam strângeam ceva bani, acum puteam să fiu bogat. Asta este, a trecut. Vreau să mai plec şi acum dacă voi găsi ceva de muncă. Încă mai am puterea să fac multe.”

I-a impresionat pe francezi

Anul trecut Comuna Alunu s-a înfrăţit cu localitatea Greasque din regiunea Bouches du Rhone din Franţa. Francezii l-au vizitat şi pe meşterul Gheorghe Pietrăroiu şi au rămas impresionat de micul muzeu de acasă: „Le-au plăcut obiectele mele. Au şi luat cu ei câteva. Le-am dat, nu mi-a părut rău. Francezii aceştia nu sunt singurii care mi-au vizitat casa, au mai fost şi alţii care au venit pe la Alunu, au fost şi belgieni şi nemţi şi alţi francezi. La toţi le-am dat câte ceva. Îmi spuneau că la ei în ţară făceam avere dacă lucram aşa ceva. Că pot face bani dacă îmi expun obiectele pe internet şi le văd acolo străinii. E posibil să fie aşa dar eu nu mă pricep la acest internet. Aşa şi Brâncuşi a fost, probabil, unul dintre cei mai mari sculptori din lume dar fiind român la vremea lui nu a avut mare deschidere”.
Nea Gheorghe a făcut trofeul care se acordă an de an la Cupa Olteţului, sărbătoare tradiţională a zonei la care participă sportivi din toate localităţile învecinate. „Am fost rugat să mă gândesc la ceva şi am făcut trofeul. An de an îl refac pentru cei care câştigă competiţiile. Vă daţi seama că pentru mine este o mândrie. Sunt legat strâns de aceste locuri, aceasta este şi motivul pentru care nu am rămas în străinătate. Am ales cu inima nu cu portofelul”, spune tâmplarul din Alunu.

„Îmi sfătuiesc fiul să plece să se realizeze”

Marea mândrie a meşterului este că şi fiul său îl moşteneşte. Îl sfătuieşte, însă, să nu facă greşeala sa şi să îşi încerce norocul în străinătate: „Îi place, are talent. Acum lucrăm împreună în atelier, vă daţi seama că pentru mine este o mândrie. I-am spus mereu, să mai stea lângă mine până va învăţa tot ce este de învăţat apoi să plece să îşi încerce norocul în străinătate. Acolo va câştiga bani frumoşi şi va avea parte de respect pentru talentul său. Aici vremurile sunt grele, e mai dificil de supravieţuit decât pe vremea comuniştilor. Înainte de 1989 omul venea, spunea de ce are nevoie, scotea banul. Acum se uită în portofel şi îşi calculează fiecare bănuţ. În plus e concurenţă aprigă. Acum se fac tot felul de obiecte de mobilier din materiale proaste. Oamenii le cumpără, se bucură că dau mai puţini bani pe ele dar tot la mine ajung să le repar. De multe ori nu mai e nimic de făcut atunci când se rupe placajul sau mai ştiu eu ce. Eu ce am lucrat în atelier ţine toată viaţa, eu folosesc lemn masiv, nu tot felul de porcării”, mărturiseşte cu mândrie nea Gheorghe.

Gabi Carjaliu, Mesagerul de Valcea